Prietenii vechi, uitati, devin noi

Cele mai frumoase momente in viata se intampla cand nu te astepti. Ca aseara, in timp ce-mi savuram limonada cu capsuni, m-au sunat niste fosti colegi de generala sa ne vedem. Ei deja erau la o terasa in parcul tineretului. Cativa se intalnisera pur intamplator. Intr-un final ne-am strans 7: eu, Dana, Lili, Andreea , Catalina, Laura si Octavian. Pe cativa nu ii mai vazusem de 14 ani. A fost interesant sa-i vad maturizati, cu dileme tipice adultilor. Ne-am amuzat pe seama colegilor mai ciudati si bucurat de realizarile celorlalti. Ma bucur ca ne-am simtit foarte confortabil impreuna si chiar daca in scoala eram foarte diferiti, acuma am realizat ca puteam vorbi despre orice si ca nu degeaba am terminat aceeasi scoala. Ceva tot aveam in comun care sa functioneze ca un liant. Unii dintre noi poate nici nu ne placeam dar se pare ca timpul schimba raporturile umane in moduri transante.
Am stablit ca ne vom reintalni in iunie. Astept cu nerabdare, poate ne strangem mai multi.

Idealizarea din umbra

Am perceput, in jurul meu, forme diferite si ciudate ale iubirii "neimplinite". M-a inspirat drama unei prietene in a scrie acest post.
Idealizarea din umbra...
De cate ori nu v-ati indragostit de o persoana pe care doar o vedeti dar aceasta parca nici nu stie de existenta voastra?
Unii o mai numesc "puppy love", pentru ca este o iubire de "catelus", foarte naiva, copilaroasa, inocenta pe care doar un copil ar putea-o avea.
Multi o experimenteaza in scoala primara sau liceu, altii si mult mai tarziu, ca pe un simbol ar rebeliunii impotriva maturitatii. Iubesti doar o aparenta nu o persoana reala cu defecte si calitati, iubesti un "obiect" fara sentimente, atitudini si reactii. Iubesti o imagine perfecta pe care tot tu o elaborezi. Iubesti ceea ce vrei tu sa iubesti. Iubesti un ideal, o icoana. Te iubesti de fapt pe tine, caci propagi o imagine a ta, o viziune a ta despre cum ar trebui sa fie cel de langa. Iubesti narcisismul tau si modul in care te face sa te simti. Iti iubesti propria disperare si ego-ul.
Aceasta idealizare vine ca un refuz al realitatii si a acceptarii ei. Se acutizeaza din cauza unei lipse, a unui gol, a complexelor dar si al confortului pe care ti-l da faptul ca ramai in umbra, ascuns. Construiesti un zid ca sa te apere de suferinta. Dar asta nu te face sa suferi mai putin in momentul in care te lovesti de realitate.
Te stradui in orice mod sa fii vazut, observat, incepi sa darami zidul ce l-ai construit in trecut, pentru a folosi caramizile pentru un pod. Treptat iubirea se transforma in obsesie, ce devine mai mare cu cat "obiectul" dorintelor tale se indeparteaza mai mult. E in natura umana sa doreasca ceea ce nu poate avea.

Dumnezeu e un fractal

Lumea noastra este dominata de fractali, asta ca sa folosim un termen geometric. Ca sa spunem mai neaos, lumea noastra e dominata de Univers in Univers, de "ou" in "ou".
Universul nostru e format din galaxii care se aseamana foarte mult cu simularea grafica a unor fractali.
In Caleea Lactee gasim si sistemul nostru solar, format din planete care se invartesc in jurul soarelui, la fel cum si electronii pulseaza in atom in jurul nucleului pe o orbita circulara. De la mare la mic, totul tinde sa fie la fel. Chiar si relatiile sociale sunt similare unui fractal. Doi oameni se intalnesc si ajung sa aiba un copil, care mai departe ajunge sa cunoasca si el pe cineva, si uite ca asa avem un arbore genealogic, un fractal. Avem plaje, avem brocoli, avem nebuloase, avem arbori, avem ferigi, avem raze de soare...
Se zice ca Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui. Probabil si Dumnezeul nostru e un Dumnezeu mai mic, "sclav" pe plantatia si in templele unui Dumnezeu mai mare, caruia sa i se subordoneze.

Autodidact

Sau cum sa-ti invingi teama de unul singur in ritmul tau...

Am fost un copil crescut cu destul de multe restrictii si o anumita disciplina. De aia, probabil, in copilarie eram o fetita foarte timida, pentru ca imi era teama sa nu fiu mustrata daca exploram ceva ce nu este permis. Pe de-o parte, nu mi-a fost infranata libertatea creativa ci doar am fost crescuta conform unor percepte sociale si morale "militaresti". Astfel mi-a fost inoculat un puternic control de sine, cu care ma mandresc la nivel olimpic national si international. :))
Cand m-am maturizat, treptat, mi-am dat seama ca imi era teama de diverse lucruri si un pic si de oameni. Cand m-am angajat prima data imi era rusine si sa sun de teama "ridicolului", de a nu ma face de ras.
Imi era frica sa merg singura oriunde, chiar si la 5 m. Trebuia sa merg cu parintii mei sau diverse persoane.
In timp am inceput treptat sa-mi asum anumite frici si sa trec gradual, in ritmul meu peste ele, fara sa ma fortez. Am lasat totul sa "curga".
Am inceput sa-mi infran teama de a merge cu cineva si am inceput sa ma obisnuiesc sa ma descurc sigura, sa fac scoala de soferi singura, sa conduc singura, sa merg la sala sau la piscina singura.
Tot ce-am realizat la fel, a fost in stil autodidact, la momente cheie impuse de mine.
Am terminat o facultate de profil informatic. In timpul cursurilor, la inceput aveam mari dificultati in a invata programarea calculatoarelor, pana m-am automobilizat si am invatat singura limbajul C++. Tot la fel, de una singura incepusem sa citesc despre html, php si alte dracii, care mi-au fost utile ulterior.
Tot singura m-am apucat sa-mi consolidez informatiile invatate la engleza sau spaniola sa fac compuneri si exercitii, casete cu cuvinte inregistrate pe reportofon ca apoi sa le ascult si sa fie retinute in subconstient chiar daca eu faceam altceva in timpul ala.
Ieri mi-am cumparat ochelari subacvatici pentru bazin. De mult nu mai reusisem sa inot tinand total capul in apa. Odata cu varsta creste si instinctul de conservare. Cand eram mica puteam fara nici o dificultate. Intr-un final am reusit azi si sunt foarte incantata.
Asa ca acum, daca mai apare vreo teama, astept o situatie care sa "curga" inspre mine si s-o neutralizeze. Pasi mici, senzatii noi dar inlantuite, o schimbare mica azi induce altele mai mari maine, si te trezesti pe nesimtite ca te duc la un punct total diferit de cel din care ai pornit.
Asa ca acuma ma simt mai libera ca niciodata, pentru ca stiu cum e sa traiesti si cu restrictii si fara, cu frici sau fara si cum sa trec peste ele. Maturizarea implica elaborarea setului tau de reguli nescrise conform carora sa traiesti.

Viata ca o piesa de teatru

Pentru ca toti suntem niste "figuranti"..:)) sau cel putin asa se spune despre mine..
Pe zi ce trece vad mai multi oameni care traiesc in negare si care nu constientizeaza sau care pozeaza ca ei nu au probleme.
Cei mai multi cred ca joaca rolul principal intr-o comedie dar se inseala amarnic. Realitatea e ca joaca un rol secundar in propria tragedie. Dar e greu sa vezi padurea de copaci. Vad pe strada diversi obezi care se cred supli, diversi alcoolici care nu considera ca au o problema, diversi credinciosi care isi bat acasa nevestele, diversi prosti care nici prin ruptul capului nu constientizeaza ca sunt prosti, ba din contra sunt foarte fuduli si se cred inteligenti.
Oamenii, cu cat sunt mai jalnici, cu atat sunt mai in negare si li se pare ca ei sunt centrul universului.
Uneori incepi sa te intrebi..oare nu sunt si eu la fel ca ei?
De unde sa avem termen de comparatie?
Cum stiu ca nu sunt si eu unul ca ei din moment ca viata asta e atat de distorsionata de perceptii relativiste?
Am stat si-am rumegat si-am ajuns la o singura concluzie: atata timp cat am un dubiu, cat de mic, si-mi pun aceste intrebari nu am cum sa fiu proasta. Prostii sunt cei foarte siguri pe ei. Deci prin excluziune...ajung la concluzia asta. Totusi nici logica asta nu e ceva absolut asa ca raman sa orbehai prin intuneric.
E stupid sa crezi ca universul se rezuma "de aici pana aici" si ca nu mai exista nimic dincolo de limitele pe care le vezi tu conform unor simturi si sabloane.
Noi vedem in culori cand in realitate nici nu exista asa ceva. Obiectele emana radiatii de frecventa diferita pe care ochiul le interpreteaza drept culori.
Lumina stelelor se refracta prin atmosfera asa ca, orice corp luminos de pe cer este vazut cu o eroare de 5 grade.
Deci de unde stii ca marul pe care-l vezi tu rosu chiar e rosu? Daltonistii il vad gri. Sunt ei cumva "datele aberante" ale statisticii? Nu, nici ei nici noi nu suntem defecte ale naturii suntem doar reprezentari diferite. Asa ca, de unde stii ce e real si ce nu? Ce e bun si ce e rau, intr-un univers in care in orice rau exista si un pic de bine si in orice bine exista si un pic de rau. Avem darul de a trai undeva unde nu exista numai culori ci si nuante, ca sa fie totul cat mai complex, o "supa" complicata si elaborata.

Venus versus Marte

Pentru mine diferentele intre femei si barbati sunt destul de clare si simple. Hai sa facem o analogie cu fizica. Da da, materia aia pe care am invatat-o in generala si la care ne prindeau profii mereu in offside.
Pai bun, sa incepem...
Femeia se compara cu bila pe o suprafata concava. Bila poseda energie minima si e "ascunsa" in cavitate. La fel si femeia, e mai sensibila, introvertita, mai discreta. Bila are mereu energie minima si ca sa iasa dintr-o anumita stare trebuie sa primeasca energie cinetica. La fel sunt si Evele. Bila ajunge la un punct de echilibru intr-un punct, de regula in extremitatea cavitatii. Asa sunt si femeile, constante.
Barbatul se compara cu bila pe o suprafata convexa. Bila incepe sa se rostogoleasca din varf intr-o parte sau alta a "dealului". Asa sunt si barbatii, hoinaresc mult pana sa-si gaseasca punctul de echilibru. Ei pornesc din "deal", ostentativ, deci sunt extrovertiti. Bila in punctul de sus are energie cinetica maxima.
Concluziile? Le trageti voi...

Well behaved women rarely make history

Citeam de curand statusul unei colege (cel din titlu) si ma gandeam cata esenta sta ascunsa in aceasta metafora.
A apus de mult vremea femeii cu silueta de clepsidra, cu super maniere si care emana finete si delicatete.
Acu se poarta fashionista aka femeia sfrijita imbracata de firma, obligat Dior sau Chanel, cu ochelari de soare gen bondar, care sa ii acopere aproximativ sapte optimi din fata si inca putin, si care trage de fiare. Mai nou, nu se mai poarta punerea in evidenta a taliei, ceva simbolic feminin, nu nu, acuma se poarta jeansii cu talie joasa, masculini, care scot in evidenta ori suncile in cazul plinutelor ori o talie foarte dreapta in cazul silfidelor.
La fel si atitudinea femeilor din ziua de azi, toate, foarte agresive, sexuale si care degaja abordabilitate deranjanta, promiscuitate si vulgaritate. Unele chiar nu-si dau seama ca devin foarte masculine asa.
Dar pe de-o parte inteleg, femeile cu bun simt raman in umbra si in anonimat, iar cele fara scrupule si vertebre(a se citi coaste), cu mai multe defecte decat prima categorie, ajung sa scrie istorie.
Noi suntem vinovati pentru valorile pe care le cultivam la copiii nostri.
"Da fetita mea, cand o sa fii mare o sa fii precum Monica Columbeanu", adica o fufa frumoasa dar foarte proasta si pe cat de proasta cu si mai mult tupeu provincial.
"Da baiatul meu o sa fii precum Mutu", adica o sa-ti faci praf mingea de fotbal si o s-o si tragi pe nas in timp ce te destrabalezi prin cluburi si bodegi.
N-am auzit pe nimeni zicand "copilul meu tu o sa fii ca Noica sau ca Maica Tereza" :))
Sincer nici nu ma astept. Si nici nu ar fi fun. O lume plina de oameni intelectuali si normali. Eu de cine as mai rade? tz tz tz