Idealizarea din umbra

Am perceput, in jurul meu, forme diferite si ciudate ale iubirii "neimplinite". M-a inspirat drama unei prietene in a scrie acest post.
Idealizarea din umbra...
De cate ori nu v-ati indragostit de o persoana pe care doar o vedeti dar aceasta parca nici nu stie de existenta voastra?
Unii o mai numesc "puppy love", pentru ca este o iubire de "catelus", foarte naiva, copilaroasa, inocenta pe care doar un copil ar putea-o avea.
Multi o experimenteaza in scoala primara sau liceu, altii si mult mai tarziu, ca pe un simbol ar rebeliunii impotriva maturitatii. Iubesti doar o aparenta nu o persoana reala cu defecte si calitati, iubesti un "obiect" fara sentimente, atitudini si reactii. Iubesti o imagine perfecta pe care tot tu o elaborezi. Iubesti ceea ce vrei tu sa iubesti. Iubesti un ideal, o icoana. Te iubesti de fapt pe tine, caci propagi o imagine a ta, o viziune a ta despre cum ar trebui sa fie cel de langa. Iubesti narcisismul tau si modul in care te face sa te simti. Iti iubesti propria disperare si ego-ul.
Aceasta idealizare vine ca un refuz al realitatii si a acceptarii ei. Se acutizeaza din cauza unei lipse, a unui gol, a complexelor dar si al confortului pe care ti-l da faptul ca ramai in umbra, ascuns. Construiesti un zid ca sa te apere de suferinta. Dar asta nu te face sa suferi mai putin in momentul in care te lovesti de realitate.
Te stradui in orice mod sa fii vazut, observat, incepi sa darami zidul ce l-ai construit in trecut, pentru a folosi caramizile pentru un pod. Treptat iubirea se transforma in obsesie, ce devine mai mare cu cat "obiectul" dorintelor tale se indeparteaza mai mult. E in natura umana sa doreasca ceea ce nu poate avea.